Luna în grădina cu banca pe jumătate goală – O povestioară despre pierderea unei prietenii
de Simona-Elena Matei
Luna stătea în parcul unde obișnuia să se întâlnească cu Ana în fiecare vineri seara. Pe banca de lângă ea, acolo unde Ana își lăsa mereu geanta colorată și râdea cu hohote la glumele ei proaste, acum era doar un loc gol. Vântul de seară aducea parfumul de tei înflorit – același miros care îi amintea de toate serile când ea și Ana planificau aventuri și își spuneau secretele.
Ana nu mai era în viața ei. Nu pentru că ar fi murit, ci pentru că prietenia lor murise într-o ceartă în care amândouă spuseseră lucruri pe care nu le puteau lua înapoi. Luna încercase să o sune, dar Ana nu îi mai răspundea. Chiar și mirosul dulce de tei o durea acum – era prea frumos pentru tristețea pe care o simțea.
– Îmi pare rău, șopti Luna către locul rămas gol pe bancă, simțind cum lacrimile îi curg pe obraji.
– Îmi pare atât de rău pentru tot.
Tocmai atunci, un fluture alb se așeză pe banca goală, exact în locul unde Ana își punea geanta. Luna se uită la el și, ciudat, nu o făcu să se simtă și mai tristă ci începu să zâmbească.
– Ești ca Ana, îi spuse fluturelui. Ea venea mereu așa, din senin, și îmi lumina ziua.
Fluturele rămase acolo, mișcându-și încet aripile, ca și cum ar fi ascultat și povestit, în același timp.
Luna își aminti toate momentele frumoase cu Ana – cum râdeau până le durea stomacul, cum își împărțeau secretele, cum se consolau reciproc în zilele grele. Realiză că acele amintiri nu dispăruseră odată cu prietenia, pentru că erau ale ei pentru totdeauna.
– Poate că nu mai pot să îți spun că te iubesc, îi șopti fluturelui, dar pot să păstrez dragostea din inima mea. Poate că nu mai putem face amintiri noi împreună, dar pe cele vechi le pot iubi în continuare.
Fluturele zbură încet în cerc în jurul băncii, apoi se înălță către copacii din jur. Luna se ridică și, pentru prima dată după multă vreme, nu se mai simți furioasă pe Ana ci se simțea recunoscătoare pentru anii frumoși pe care îi avuseseră. Plecă din parc cu inima mai ușoară. Nu pentru că durerea dispăruse, ci pentru că înțelesese că dragostea poate exista și după ce prietenia se termină. Că poate iubi amintirile fără să mai aibă viitorul.
A doua zi, Luna plantă o floare în ghiveci pe balconul ei – o floare albă, ca fluturele din parc; nu pentru Ana, ci pentru toate prieteniile frumoase din viața ei, inclusiv pentru cea care se terminase. Pentru că dragostea adevărată nu moare niciodată cu adevărat – se transformă doar în ceva diferit, mai blând, mai înțelept.
În fiecare dimineață, când uda floarea, Luna îi mulțumea Anei pentru toți anii frumoși și îi ura în gând să fie fericită, oriunde ar fi, chiar dacă nu mai erau împreună.
Sfârșitul unei prietenii nu anulează frumusețea ei. Poți iubi amintirile fără să ai viitorul; poți fi recunoscător pentru ceea ce a fost, fără să negi durerea pentru ceea ce s-a pierdut. Dragostea adevărată se transformă, dar nu moare niciodată cu adevărat.
#PsihoAromaterapie #SănătateMintală #TerapieAlternativă #VindecareHolistică #AromaPathMind
